Mai am un singur dor
de Mihai Eminescu
Mai am un singur dor
În liniştea serii
Să mă lăsaţi să mor
La marginea mării;
Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Pe-ntinsele ape
Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri.
Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Doar toamna glas să dea
Frunzişului veşted.
Pe când cu zgomot cad
Isvoarele-ntr-una,
Alunece luna
Prin vârfuri lungi de brad.
Pătrunză talanga
Al serii rece vânt,
Deasupră-mi teiul sfânt,
Să-şi scuture creanga.
Cum n-oi mai fi pribeag
De-atunci înainte,
M-or troieni cu drag
Aduceri aminte.
Luceferi, ce răsar
Din umbră de cetini,
Fiindu-mi prietini,
O să-mi zâmbească iar.
Va geme de patemi
Al mării aspru cânt...
Ci eu voi fi pământ
În singurătate-mi.
One wish alone have I:
In some calm land
Beside the sea to die;
Upon its strand
That I forever sleep,
The forest near,
A heaven near,
Stretched over the peaceful deep.
That no one weeps my end,
Nor for me grieves,
But let the autumn lend
Tongues to the leaves,
No candles shine,
Nor tomb I need, instead
Let them for me a bed
Of twigs entwine.
One wish alone have I:
In some calm land
Beside the sea to die;
As I will then no more
A wanderer be,
Let them with fondness store
My memory.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=90j5m5fzYks&feature=related[/youtube]