Cockroach96 wrote:
Deocamdată este mai bine decât la școală, căci nu se ia nimeni de mine. În liceu am avut bădărani în clasă, care se luau de mine din cauza ciudățeniei mele. Dacă iadul ar exista, acei derbedei ar ajunge acolo după moarte, iar Necuratul și dracii lui i-ar bate cu furcile.
lol și eu gândesc că Necuratul și dracii lui i-ar pedepsi, de asemenea cu furcile, cu Justin Timberlake sau discuții politice pentru eternitate
Îmi pare rău că te luau de tine, dar mă bucur că deocamdată e mai bine pentru tine la universitate.
De ce nu studiezi limbi străine la universitate? Mi se pare că ai talent
Cockroach96 wrote:
Oricum, noi suntem mare mâncători de mămăligă și sarmale. Voi ce delicatese și specialități aveți în Croația?
și noi avem sarmale, dar le mâncăm cu piure de cartofi.
la fel suntem mare mâncători de mămăligă, dar cu brânză și smântănă sau "brodet". Specialităţi din bucătăria noastră sunt pršut (şuncă de porc sărată şi uscată), pečena patka/puran s mlincima (friptura de raţă/curcan cu garnitură de paste), kulen (cârnat de porc picant cu usturoi, boia de ardei şi sare, însoţit de ardei iute), burek/štrudle (ştrudelul umplut cu brânză, carne, spanac, cartofi, cireşe sau mere), škampi na buzaru (rizoto cu creveţi fierţi la abur), brodet (o tocană de peşti)....
Ce mancaruri iți place din bucătăria românească?